Si totusi...iubirea

Nu pot sta departe. In viata exista atatea ispite, placeri, recompense, atractii sau jocuri, dar niciuna nu ma atrage mai mult ca iubirea. Voi, ca cititori diferiti, probabil nu stiti despre ce fel de iubire e vorba, asa ca va indemn sa cititi cateva postari de aici : http://spread-love-for-everyone.blogspot.com/ , pentru a intelege. E vorba de umanitate, de altruism...de fraternitate. E vorba de a fi om, in sensul bun al cuvantului. De a ajuta cand vezi ca altul are nevoie, de a mangaia cand altul sufera si de a intelege atunci cand altul raneste. Imi trec prin minte atatea cai, atatea feluri sau modele ale propriului viitor, dar mereu ma intorc la acelasi tipar simplu si frumos : sa traiesc intotdeauna clipa, sa sufar atunci cand trebuie, sa regret cand gresesc, sa ma ridic mereu si sa ii ajut si pe altii sa o faca. Sa traiesc precum un tanar pana in ultima clipa a mortii si sa fac voluntariat pentru organizatii caritabile. Sa le fiu alaturi oamenilor singuri si sa nu-mi murdaresc onoarea. Sa fiu corect, sincer si sa pun mereu fericirea inaintea banilor. Sa ii pun pe altii inaintea materialului, pentru ca, in esenta, cea mai mare comoara a omului sunt cei ce-l inconjoara. Imaginati-va o lume plina de tehnologie, carti, mancaruri, jucarii, aparaturi sau obiecte magice, lipsita insa de ... oameni. Cat ati putea rezista? Unii au impresia ca asa este lumea perfecta, dar nu au idee ce inseamna totala lipsa a contactului uman. Ii este imposibil unei fiinte umane sa traiasca fara alti oameni in jurul ei ... pentru ca este dependent de acestia. Omul este dependent din nastere de aer, apa, mancare si de confratii sai. Mereu o sa am grija sa-i pretuiesc pe cei din jur, pentru ca ei sunt tot ce conteaza mai mult pe lume. Fara ei, viata mea ar fi groteasca, oribila, seaca si goala. Fara umanitate, viata oricui ar fi un cosmar.